【Î】 Fiica mea are 3 ani jumătate. În cadrul metodei Shichida este importantă repetarea pentru memorarea lucrurilor, însă cât de mult ar trebui să repet cu fiica mea? Acum, am decis că o serie ar reprezenta 20 de repetiții. Îi arăt carduri cu locuri geografice, 4 carduri cu cuvinte scrise în kanji (caractere chinezești) și carduri cu geografia Japoniei. De obicei, își aduce aminte toate cardurile după 2 serii, însă face greșeli la a treia serie greșește.

【R】 Repetând activitățile de memorare cu ajutorul cardurilor, îi stimulați emisfera dreaptă a fiice Dvs. și îi dezvoltați memorarea prin emisfera dreaptă. Dacă fiica Dvs. este confuză în cadrul celei de-a treia serii, ar trebui să întrerupeți activitatea pentru puțin timp, în caz că s-a plicitisit. Continuați cu a patra serie. Repetarea unei cantități mari de cuvinte scurte va fi memorată adânc în diencefal. Dacă faceți carduri care îi plac și i le arătați într-un mod plăcut, distractiv, acestea vor ajunge în subconșientul ei și mai târziu, vor duce la dezvoltatea de abilități. Faceți de mai multe ori activitățile cu puncte, în timp ce luați pauze din când în când, deoarece ea își poate aminti și dacă nu a făcut nimic pentru o bucată de vreme.
Potrivit metodei Shichida, este importantă învățarea 400%. Copiii își amintesc ceva la perfecție și pot recita odată ce au învățat. Aceasta este 100%. Cu toate acestea, după puțin timp uită. Dacă recapitulează 1 lună mai târziu, își vor aduce aminte totul.
Aceasta este 200% învățare. Cu toate acestea, uită din nou. Ei ar trebui să recapituleze și să-și aducă aminte 1-2 luni mai târziu.
Aceasta reprezintă 300% învățare. Când uită, ei recapitulează din nou. Apoi, vor obține 400% învățare. Dacă fiica Dvs. obține 400% învățare, ea nu va mai uita lucrurile.